Noii martiri ai sec. XX: cum a început totul și care sunt consecințele

30 Noiembrie 2023 21:54
1393
Noii Mucenici. Imagine: pravoslavie Noii Mucenici. Imagine: pravoslavie

UJO începe o serie de publicații despre noii martiri ai sec. XX. În contextul persecuției de astăzi a Bisericii, avem nevoie de exemplul și de rugăciunea lor.

Persecuția Bisericii din secolul al XX-lea este fără precedent după amploarea și durata ei. Dacă la începutul revoluției din 1917 existau aproximativ 142 de mii de clerici în Imperiul Rus, în 1939 în URSS au rămas în libertate doar 300 dintre ei, dintre care doar 4 episcopi, iar ceilalți au fost torturați, împușcați și trimiși în închisori și muncă silnică. Și aceștia sunt doar preoții. Dacă ar fi să luăm în considerare toți credincioșii în general, numărul se va ridica la milioane.

Cel mai crud persecutor al creștinilor din primele secole, împăratul Dioclețian, nu a visat niciodată la o asemenea amploare. Persecuția sa a durat doar 9 ani, în timp ce persecuția sovietică a continuat, cu o intensitate diferită, 70 de ani.

Și astăzi în Ucraina este persecută Biserica lui Hristos. Da, astăzi nu avem aceeași scară. Da, astăzi nu există o asemenea cruzime. Cel putin pentru moment. Dar sunt oameni care suferă de bătăi, hărțuiri, amenințări, sunt oameni cărora li se iau bisericile și sunt dați afară din case. Sunt oameni care se confruntă cu acuzații penale și sunt trimiși la închisoare. Toți enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au nevoie de sprijin, au nevoie de exemplul oamenilor care au urmat deja acest drum al crucii, care au îndurat și nu au fost doborâți. Și acum atât este  de necesară rugăciunea lor, mijlocirea lor pentru noi înaintea tronului lui Dumnezeu.

Sfinți noi mucenici și mărturisitori, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înainte de a trece la descrierea vieții noilor martiri, este necesar să menționăm caracterul general a persecuțiilor, logica și periodizarea lor convențională. Acest lucru este cu atât mai important cu cât persecuția actuală și încercările de a distruge Biserica Ortodoxă Ucraineană se încadrează perfect în această logică.

Persecutorii, de regulă, nu sunt creativi; ei repetă modele istorice, cel mai adesea neștiind despre existența lor din cauza gradului de inteligență și a educației lor. "Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare" (Ecl. 1:9). Acest lucru, într-o anumită măsură, ne poate ajuta să anticipăm pașii viitori și să încercăm să ne pregătim pentru ei.

Există diferite puncte de vedere cu privire la problema periodizării persecuției Bisericii în URSS. Ele depind în principal de criterii și se bazează pe adoptarea unor documente precum Decretul din 1918 "Cu privire la separarea bisericii de stat și a școlii de biserică" sau Circulara secretă "Cu privire la măsurile de întărire a activității antireligioase" din 1929.

Vom împărți persecuția în perioade convenționale după criteriul metodologiei distrugerii Bisericii. Astfel, va fi mai comod să comparăm aceste persecuții cu vremurile actuale și să facem concluzii și pronosticuri. Aruncând o privire în perspectivă, trebuie să remarcăm că astăzi asistăm la o uşoară modificare a metodelor de luptă împotriva Bisericii – ceea ce se întâmpla înainte pe etape, acum se întâmplă simultan.

Unele etape din ceea ce s-a întâmplat atunci nu sunt încă vizibile astăzi, dar pot deveni reale, iar unele metode de astăzi sunt pur și simplu imposibil de imaginat din cauza situației politice interne și externe fundamental diferite din Ucraina și, respectiv, din URSS.

Prima perioadă de persecuție

Această perioadă a durat aproximativ între anii 1917 și 1922. S-a caracterizat în primul rând prin lipsa unei baze legislative legitime pentru pedepsirea clerului și a credincioșilor. Aceasta înseamnă că ponderea arbitrariului a fost foarte mare. Nu în sensul că cele mai înalte autorități nu au dorit așa ceva, ci că totul a fost adus la execuție de autoritățile locale. Ideea este că urmând tendința generală a luptei împotriva Bisericii, autoritățile locale au acționat la discreția lor.

Credincioșii erau adesea masacrați de mulțimea obsedată de gândirea revoluționară sau de un grup de soldați ai Armatei Roșii, care au efectuat represalii ghidați de principiul "oportunității revoluționare", ca de exemplu în uciderea Sfântului Mucenic Vladimir, mitropolitul Kievului. Adesea sentințele erau pronunțate de tribunale revoluționare, compuse din oameni care nu erau deosebit de împovărați de moralitate și inteligență, la propria lor discreție.

Aceste sentințe erau foarte diferite. Pentru aceeași faptă oamenii puteau fi împușcați sau totul se termina cu o mustrare publică. Persecutorii au acționat la discreția lor și îndeplineau cu zel și ingeniozitate sarcina comună de a distruge Biserica.

Astăzi în Ucraina constatăm o situație similară. Autoritățile locale iau decizii total ilegale privind interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene pe teritoriul comunității lor, ghidându-se astfel de principiul oportunității politice.

Dar aceasta nu se întâmplă peste tot. Interdicțiile în sine diferă după conținut. Atacurile asupra bisericilor și a mănăstirilor sunt efectuate în principal de diverși activiști, care incită adesea mulțimea cu acuzații false la adresa Bisericii Ortodoxe Ucrainene, și cu așa-zisul sprijin public, precum și cu conivența (uneori ajungând la participarea directă) a autorităților locale și agenților de poliție, efectuând represalii de diferite niveluri de cruzime.

Însă este în curs de elaborare un cadru legislativ care, dacă va fi adoptat, va marca trecerea luptei împotriva Bisericii în plan legislativ.

A doua perioadă de persecuție

A început în jurul anului 1922 și a fost marcat de adoptarea Codului penal sovietic, a Decretului "Cu privire la confiscarea obiectelor de valoare bisericești" și crearea Bisericii Renovate, care a fost concepută pentru a scinda adevărata Biserică și a o distruge.

Decretul "Cu privire la confiscarea obiectelor de valoare bisericești" a fost adoptat pe fundalul foametei care a cuprins multe din județele de atunci. Acest factor a fost exploatat la maxim pentru a lupta împotriva Bisericii. În celebra Scrisoare către V. M. Molotov pentru membrii Biroului Politic din 19 martie 1922, V.I.Lenin scria: "Acum și numai acum, când în locurile înfometate sunt cazuri de canibalism și sute, dacă nu mii de cadavre zac pe drumuri, moment în care putem (și deci trebuie) să efectuăm confiscarea proprierăților bisericești cu cea mai furioasă și nemiloasă energie, fără a ne opri în fața înăbușirii vreunei rezistențe. <...> confiscarea bunurilor de valoare, în special a celor mai bogate lavre, mănăstiri și biserici, trebuie să se facă cu hotărâre nemiloasă, fără a ne opri în fața vreunui obstacol și în cel mai scurt timp posibil. Cu cât reușim să împușcăm cu această ocazie mai mulți reprezentanți ai burgheziei reacționare și ai clerului reacționar, cu atât va fi mai bine".

Dacă după 1920 distrugerea Bisericii a avut loc pe fundalul foametei, care justifica orice cruzime, astăzi totul se întâmplă pe fundalul războiului, care în ochii oamenilor de rând justifică încălcarea dreptului la libertatea de conștiință a milioane de credincioși.

Oare sunt confiscate obiectele de valoare ale bisericii? Nu există o campanie centralizată ca atare, dar atunci când o biserică este confiscată dintr-o comunitate împreună cu toate decorațiunile interioare, icoane, candele, vase bisericești și așa mai departe, unde este garanția că fiind în mâinile celor care urăsc Biserica Ortodoxă Ucraineană, toate acestea vor rămâne la locul lor?

În această perioadă, adică după 1920, a existat o încercare remarcabilă a autorităților de a da o anumită legitimitate persecuției și de a organiza procese-spectacol în care se presupunea că a fost dovedită  activitatea ilegală a clerului.

Dar încercarea a fost un eșec. Procesele deschise au arătat absurditatea acuzațiilor și părtinirea judecătorilor. Astfel de procese, de exemplu, includ cazul mitropolitului Veniamin al Petrogradului din 1922. Alături de acesta, episcopul vicar Benedict, parohii aproape a tuturor catedralelor principale din Petrograd, profesorii Academiei Teologice, Institutului Teologic și ai Universității, studenți și mireni – în total 86 de persoane au fost aduși în instanță. Aceștia au fost acuzați că au opus rezistență confiscării proprietății bisericii. Vlădica Veniamin și alte 9 persoane au fost condamnate la moarte, ceilalți au fost condamnați la diverse pedepse cu închisoarea.

Acuzația, de fapt, era absurdă, întrucât la începutul anului 1922 Biserica, reprezentată de Patriarhul Tihon, făcea apel la credincioși să doneze nevoilor celor flămânzi orice bunuri de valoare bisericească, cu excepția celor care au uz liturgic: antimensiuni, vase euharistice și alte obiecte. Mai mult, episcopul Veniamin a fost un susținător activ al ajutorării celor înfometați.

Instanța a pronunțat un verdict de vinovăție, dar din punct de vedere al PR-ului, așa cum am spune acum, autoritățile au obținut efectul invers – poporul s-a convins de nedreptatea sentinței.

Ceva asemănător se întâmplă astăzi. Dintr-un anume motiv, autoritățile organizează cu mare pompă procese-spectacole asupra episcopilor celebri, de exemplu, împotriva starețului Lavrei Peșterilor de la Kiev, mitropolitului Pavel, sau împotriva mitropolitului Longhin de la Bănceni. În cel de-al doilea caz, dosarul este cu totul absurd: să persecuți, sub un pretext absolut exagerat, un bărbat care a adoptat 400 de copii, un tată a copiilor orfani cu boli grave, întemeitorul mai multor mănăstiri, spitale, exemplu de milă evanghelică și bunătate! Și când autoritățile au trimis un detașament de militari înarmați cu mitraliere și câini împotriva călugărilor și a copiilor cu handicap, a fost o batjocură totală! Întreaga lume a văzut adevărata față a persecutorilor!

Autoritățile ucrainene s-au dezonorat complet în îchii poporului, în fața românilor și în fața comunității internaționale în ansamblu. Și este puțin probabil ca inițiatorii acestei performanțe să fi dorit să obțină un astfel de efect. De ce au nevoie de asta? E ceva neclar. Poate acesta le este nivelul de inteligență și lipsa de conștiință? Cine ştie?

Separat, trebuie menționată utilizarea de către bolșevici a Bisericii Renovaționiste în distrugerea  adevăratei Bisericii. S-au scris deja multe despre asemănările dintre această organizație și așa numita Biserică Ortodoxă a Ucrainei (BOaU). Schema este aceeași: se iau cu forța bisericile de la ortodocși și se transmit în folosința renovaționiştilor, iar pentru că oamenii nu vor să meargă la slujbe la renovaţionişti, apare situația că la acei nu se duc pentru că nu au unde, și la aceștia nu se duc pentru că nu au la ce merge.

Dar experiența persecuției bolșevice a demonstrat că autoritățile nu numai că i-au susținut pe renovaționiști pentru a distruge Biserica, ci au și încercat să creeze schisme în Biserica însăși. După moartea patriarhului Tihon în aprilie 1925 și arestarea locțiitorului patriarhal, mitropolitului Petru (Polyansky) în decembrie 1925, cea mai înaltă administrație bisericească a devenit foarte confuză. În cele din urmă, mitropolitul Serghie (Strgorodski) a devenit primatul de facto, dar statutul său canonic era foarte exotic: adjunctul locțiitorului patriarhal.

În mod firesc, autoritățile au instigat cu pricepere la conflicte între susținătorii săi și susținătorii oponenților săi, mai ales că acțiunile și deciziile mitropolitului Serghie au fost, ca să spunem mai ușor, controversate. Ei au susținut când o parte, când alta, și au cauzat ravagii în Biserică.

Într-o măsură sau alta, autoritățile i-au ispitit aproape pe toți arhiereii, oferindu-le o normalizare relativă a vieții în schimbul compromisurilor și cooperării.

Iată la ce ne putem aștepta de la actualele autorități ucrainene: vom opri sau ușura persecuția în schimbul a cutare sau cutare. Ei vor oferi această afacere și vor căuta episcopi care să fie de acord cu ea.

De exemplu, îi vor sprijini pe susținătorii declarării autocefaliei și, în același timp, pe cei puțini care continuă să pledeze pentru unitatea administrativă cu Biserica Ortodoxă Rusă. Această metodă a fost testată de mai multe ori în istorie: a-i sprijini pe susținătorii punctelor de vedere radical opuse și, prin urmare, a submina organizația în sine.

Puterea noastră este în unitate!

A treia perioadă de persecuție

Începutul acestei perioade a fost marcat prin adoptarea în 1929 a unei circulare secrete "Cu privire la consolidarea lucrării antireligioase". În urma acesteia, în februarie 1930, a fost adoptat Decretul Guvernului "Cu privire la lupta împotriva elementelor contrarevoluţionare în organele de conducere ale asociaţiilor religioase", în care era vorba despre "consolidarea activiştilor contrarevoluţionari în cadrul organizaţiilor religioase". Adică s-a afirmat că elementul contrarevoluționar nu s-a așezat undeva, ci tocmai în Biserică și acolo trebuie căutat.

Cât de asemănătoare sunt acestea cu narațiunile contemporane, conform cărora colaboratorii s-au stabilit în Biserica Ortodoxă Ucraineană, și prin urmare anume acolo trebuie îndreptate țintele diferitele organisme de drept.

Dacă în perioada convențională precedentă autoritățile bolșevice au încercat, deși fără succes, să creeze în ochii publicului imaginea că represaliile împotriva preoților și credincioșilor sunt legale și corecte, la acest moment deja puțini oameni acordau atenție acestui lucru. După anul 1930, teroarea împotriva Bisericii și a poporului în ansamblu din URSS a atins proporții și o cruzime fără precedent. Preoții erau întemnițați și împușcați pe baza unor acuzații absolut exagerate și îb care nimeni nu credea, inclusiv agenții din NKVD și alte organisme punitive. Au fost declarați agenți ai serviciilor de informații britanice, japoneze, germane și ai multor altor țări în același timp și au fost acuzați că au creat grupuri clandestine cu scopul de a răsturna puterea sovietică.

Deseori, cu ajutorul privării de somn și a altor torturi, uneori foarte sofisticate, reușeau să extragă o mărturisire a tuturor acestor crime imposibile, iar uneori chiar să fie numiți și complicii.

În prezent, acuzația de "agent al Kremlinului" este folosită împotriva preoților. Această etichetă se aplică tuturor susținătorilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, fără a deranjul de a furniza vreo dovadă. Iar după cum știți, conversația cu "agenții Kremlinului" este scurtă.

Represiunile împotriva Bisericii și împotriva tuturor elementelor "antisovietice" în general au atins apogeul în 1937–1938. În noiembrie 1937, Comisarul General al Securității Statului al URSS Nikolai Ejov a trimis o dare de seamă lui Iosif Stalin în care a raportat că în perioada august-noiembrie 1937, adică în numai 4 luni, au fost arestați 31359 de "membri ai bisericii și sectanți", dintre care 166 erau mitropoliți și episcopi, 9116 de preoți, 2173 de călugări, 19904 de "activiști din sectorul culacilor bisericești sectari". Dintre aceștia, 13671 persoane au fost condamnate la moarte, dintre care 81 episcopi, 4629 preoți, 934 călugări, 7004 "activiști din sectorul culacilor bisericești sectari".

"Ca urmare a măsurilor noastre operaționale, episcopatul Bisericii Ortodoxe a fost aproape complet eliminat, ceea ce a slăbit și a dezorganizat în mod semnificativ biserica", a scris N.Ejov.

După cum se știe, în 1927, mitropolitul Serghie (Strgorodski) a emis o Declarație de loialitate a Bisericii față de guvernul sovietic, și astfel de fapt a dat toate guvernul în mâinile autorităților atee. De acum înainte, toate hotărârile bisericești erau coordonate cu autoritățile. Fără aprobarea acestora, era imposibil să hirotonești niciun diacon, niciun preot, ca să nu mai vorbim despre episcopi. Și dimpotrivă, deschiderea unui dosar penal împotriva unui preot însemna de obicei deciza ierarhului de a-l interzice din preoție ca dușman al poporului.

Mitropolitul Serghie a mai declarat într-un interviu acordat presei străine că în URSS nu există persecuție împotriva Bisericii, ci dimpotrivă, există o libertate religioasă cum nu s-a mai văzut în alte țări. Aceasta a fost, desigur, o minciună absolută, dar susținătorii unei astfel de politici au justificat-o prin faptul că în acest fel au salvat Biserica de distrugerea completă.

Totuși, în anii 1930, nu numai cei care nu au aprobat politica mitropolitului Serghie, numit mai târziu "sergianism", au fost supuși represiunii, ci și susținătorii lui Serghie, clerici loiali și supuși regimului sovietic.

Nici renovaționiștii nu au scăpat de represiune. Bolșevicii le-au dat uitării ca pe niște elemente inutile și i-au distrus împreună cu toți ceilalți, în pofida meritelor lor anterioare și a participării la distrugerea Bisericii.

Toate acestea ne învață să nu facem compromisuri cu autoritățile în materie de credință, când prețul păcii imaginare este trădarea Bisericii, încălcarea unității și a purității credinței.

Poate că în URSS Biserica ar fi fost complet distrusă până la sfârșitul anilor 1930, dar a început al Doilea Război Mondial. În 1943, I. Stalin a schimbat radical atitudinea statului faţă de Biserică. El nu numai că a permis ca să fie organizat un Sinod Local pentru alegerea unui patriarh, ci a și oferit transport, locuințe și alt sprijin material pentru convocarea acestui sinod. Mulți episcopi și preoți au fost eliberați din închisoare, au fost deschise biserici, a început să fie publicat Jurnalul Patriarhiei Moscovei și așa mai departe.

Toate acestea au fost, desigur, minuscule în comparație cu amploarea distrugerii Bisericii în anii trecuți, dar credincioșii au respirat puțin mai liber.

A patra perioadă de persecuție

Dar Biserica nu a rămas mult timp într-o pace relativă. Odată cu venirea la putere a lui N.Hrușciov, persecuția Bisericii a fost reluată cu o vigoare reînnoită, însă folosindu-se metode ușor diferite. În iulie 1954 a fost adoptată Rezoluția Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovetice "Cu privire la deficiențele majore ale propagandei științifico-ateiste și măsurile de îmbunătățire a acesteia", care a marcat o nouă etapă în lupta împotriva Bisericii. În această etapă, s-a pus accentul nu pe distrugerea fizică a preoților și a credincioșilor, ci pe reeducarea lor în spiritul comunismului. Dacă mai devreme erau aruncați în închisoare, acum erau plasați în spitale de boli mintale, cum ar fi, de exemplu, călugărul Amfilohie de Poceaev.

Cei care nu doreau să fie reeducați, deveneau proscriși sociali și erau excluși din viața socială și culturală. Comunitățile bisericești existente erau supuse unor taxe exorbitante, multe biserici au fost închise și distruse. Urmărirea penală a continuat, dar a devenit mai blândă în comparație cu anii 1930.

Dacă mai devreme erau condamnați pentru trădare de Patrie, acum erau pedepsiți pentru parazitism și crearea de grupuri "care dăunează sănătății", care puteau fi înțelese ca comunități bisericești.

În această perioadă a fost produsă o cantitate imensă de literatură și filme antireligioase. Mulți lectori au călătorit prin țară vorbind împotriva religiei. În această calitate, foștii preoți care s-au lepădat de credință și și-au dovedit loialitatea față de autorități, defăimând Biserica și pe foștii lor frați, erau deosebit de căutați. Autoritățile au făcut tot posibilul ca să-i convingă pe oameni că Biserica era pe cale de  dispariție totală. N.Hrușciov a promis că îl va "arăta pe ultimul preot la televizor" până la sfârșitul "planului de șapte ani", adică până în 1965.

Dar și campania antireligioasă a lui Hrușciov a eșuat.

Epilog

Același rezultat, mai devreme sau mai târziu, va fi valabil pentru toate campaniile anti-bisericești. Dar persecutorii Bisericii nu au putut să învețe această lecție de două mii de ani. Cei vechi sunt înlocuiți cu alții noi, care cred din nou că vor putea să distrugă Biserica. Până în final, și ei se vor convinge de neputința lor, dar cu ce preț?

Când Saul, prigonitorul Bisericii, a mers la Damasc cu intenția de a distruge acolo creștinismul, Dumnezeu i s-a arătat și i-a spus: "Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă" (Fapte 9:5). Este la fel de greu pentru toți persecutorii din toate secolele. Toți s-au scufundat în uitare, dar Biserica lui Dumnezeu va trăi veșnic, după cuvântul Domnului: "... voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui..." ( Matei 16:18).

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Cititi si