De ce Biserica Albaneză nu dorește să recunoască BOaU

17 iunie 2023 08:36
2862
Biserica Albaneză încă nu crede că BOaU este Biserică. Imagine: UJO Biserica Albaneză încă nu crede că BOaU este Biserică. Imagine: UJO

Sinodul Bisericii Albaneze a criticat activitatea teologului fanariot cu privire la canonicitatea "hirotoniilor" BOaU. Să analizăm argumentele oferite de ambele părți.

UJO a primit o scrisoare de la secretariatul Sfântului Sinod al Bisericii Albaneze, în care a fost comentată cu suficiente detalii lucrarea Secretarului General al Sinodului Bisericii de la Constantinopol, arhimandritului Grigore Frangakis, "Despre tămăduirea situației bisericești din Ucraina de către Biserica Mamă a Constantinopolului (problema hirotoniilor)". Biserica Albaneză a prezentat argumente convingătoare împotriva principalelor teze ale lui Frangakis, ajungând la concluzia că acestea nu corespund realității. Ne propunem să acordăm încă o dată atenție poziției Bisericii Albaneze și să reamintim despre principalele concluzii la care a ajuns Sfântul său Sinod.

Digresiune istorică

Problema lipsei unei hirotonii canonice la membrii BOaU a apărut aproape imediat după ce a fost primit Tomosul autocefaliei în 2019. Mai multe Biserici Autocefale au declarat concomitent că nu numai Epifanie Dumenko, dar și întregul său "episcopat" nu poate pretinde la canonicitate. Cauza principală este faptul că Filaret Denisenko nu putea săvârși hirotonii fiind sub anatema. Dar "episcopii" "hirotoniți" de el constituie aproape întreaga listă a "arhiereilor" din BOaU. "Sfintele Taine" săvârșite de o persoană care se află în afara bisericii nu pot fi recunoscute. Acest fapt este atât de evident încât chiar și Denisenko însuși a spus că, dacă el era sub anatema, atunci nici Dumenko și nici altcineva din BOaU nu poate fi episcop.

Încă până la acordarea Tomosului, mulți credeau că problema recunoașterii "episcopatului" schismatic al Ucrainei care sta în fața Fanarului, părea de nerezolvat. Singura cale pe care Biserica o propune într-o astfel de situație este calea pocăinței. Oricum, nici Filaret, nici discipolii săi din "clerul" Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului nu au dorit să se pocăiască. Pentru că pocăindu-se, ar fi recunoscut că în tot acest timp Biserica Rusă, care a impus anatema asupra lui Filaret, și alte Biserici Autocefale care au recunoscut legitimitatea anatemei, au avut dreptate. Prin urmare, în timpul îndelungatelor negocieri, Fanarul și schismaticii ucraineni căutau o "formulă" care să permită acceptarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului și a Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene în comuniune canonică cu Biserica, ocolind procesul pocăinței. Drept urmare, schema inventată de Fanar, după cum ne amintim, nu a avut nimic de-a face cu canoanele Bisericii:

1. Filaret s-a adresat cu un apel către Patriarhul Bartolomeu privind reconsiderarea deciziei Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la anatema sa;

2. Fanarul își anulează decizia, în pofida faptului că a recunoscut valabilitatea anatemei impuse până în acel moment;

3. Fanarioții recunosc întregul "episcopat" "hirotonit" de Filaret – cu dată "anterioară".

Ce este curios: pe lângă decizia total anticanonică privind ridicarea anatemei lui Filaret, fanarioții l-au recunoscut pe Makarie Maletici "în rangul său existent", care, înainte de a pleca în schismă în 1989, a fost un simplu preot al Bisericii Ortodoxe Ruse. Au decis să închidă pur și simplu ochii la acest fapt, deoarece el nu se încadra în niciun cadru.

Aceste decizii ale Fanarului au provocat nedumerire în rândul Bisericilor Autocefale. Au început să apară întrebări și să se ceară răspunsuri concrete de la Patriarhia Constantinopolului. În acest sens, teologii fanarioți au fost însărcinați să pregătească o bază justificativă pentru deciziile privind crearea "sfintei biserici a Ucrainei". Una dintre încercări este lucrarea de master a Secretarului General al Sinodului Fanarului, arhimandritului Grigore Frangakis, "Despre tămăduirea situației bisericești din Ucraina de către Biserica Mamă a Constantinopolului (problema hirotoniilor)". În ea se justifică decizia fanarului de a-i accepta pe schismaticii ucraineni fără pocăință în comuniune cu Biserica.

Merită să notăm aici că lucrarea lui Frangakis a fost cea la care s-a referit Mitropolitul Isaia din Tamassos (Biserica Ciprului) când și-a schimbat în mod neașteptat poziția ireconciliabilă față de Dumenko și BOaU. Astfel, opera lui Frangakis este prezentată ca principalul argument împotriva celor care nu sunt de acord să recunoască "hirotoniile" din BOaU. Prin urmare, ea ar trebui să fie foarte veridică, justificată și convingătoare. Totuși, în realitate, nu este așa.

Schisma din Albania și din Ucraina: pocăință și "recunoaștere"

Îm disertația lui Frangakis se acordă multă atenție procesului de dobândire a autocefaliei de către Biserica Albaneză în anul 1937. Dar așa cum scriu sinodalii albanezi, "informațiile menționate sunt inexacte și indirect induc în eroare".

În special, Frangakis compară soarta lui Filaret cu episcopul albanez Vissarion. Într-adevăr, calea vieții lor este oarecum asemănătoare: ambii sunt schismatici, ambii au proclamat autocefalia, ambii au fost acceptați de Fanar și ambii s-au dovedit a fi netrebuincioși. Primul – pentru Sinodul Bisericii Albaneze, iar cel de-al doilea – pentru "sinodul" BOaU. Totuși, între ei există o diferență notabilă.

Episcopul Vissarion, care a fost hirotonit în 1925 și în 1929 s-a autoproclamat primat al Bisericii Albaneze, nu a cerut "recunoaștere" de la Fanar, ci a cerut iertare, adică s-a pocăit. Filaret nu a dorit să aleagă această cale.

În același timp, Sfântul Sinod al Albaniei notează că "hirotoniile" săvârșite de schismaticul Vissarion nu au fost recunoscute de Patriarhia Constantinopolului. În special, la 12 februarie 1929, Vissarion l-a "hirotonit" pe "episcopul" Agafanghel, iar deja pe 25 februarie, Fanarul, într-un mesaj pastoral către turma albaneză, a anunțat invaliditatea "hirotonirii" lui Agafanghel.

"În consecință, Agafanghel nu a primit hirotonie de la un episcopul caterisit, excomunicat și anatematizat, așa cum a fost cazul lui Epifanie, și nu a devenit primat al unei Bisericii autocefale", conchide Sinodul Bisericii Ortodoxe Albaneze.

Nu există Taine în afara Bisericii

Comentând "hirotoniile" excomunicatului Filaret, sinodalii albanezi subliniază că în afara Bisericii, episcopul "este lipsit de plinătatea harului Duhului Sfânt, iar hirotoniile sale sunt invalide și inadmisibile". Teza Fanarului că un episcop anatematizat păstrează posibilitatea de a sluji ca preot, a fost comparată în Biserica Albaneză cu teoria acceptată de Biserica Romano-Catolică.

Taina preoției pentru Biserica Romano-Catolică este "de neșters" la fel ca și Taina botezului. Iată cum a explicat aceasta cardinalul catolic și conducătorul Bisericii Greco-Catolice Lubomir Huzar: "Tainele botezului, mirungerii și preoției sunt primite o singură dată – deci nu pot fi pierdute niciodată: ele pot fi ilegale (dacă există vinovăție reală care a dus la interdicția ecleziastică a unui anumit cleric), dar totuși sunt valabile".

Totuși, după cum notează pe bună dreptate Sinodul Bisericii Albaneze, "teoria permanenței preoției, acceptată în lumea catolică, nu este un argument pentru (recunoașterea) transmiterii harului și a legitimității succesiunii apostolice". Ca exemplu, sinodalii vorbesc despre un dispozitiv electric care "nu transmite energie atunci când este deconectat de la sursa de curent". Ei pun un accent deosebit pe următoarele: "Ceea ce nu s-a întâmplat niciodată nu poate deveni un fapt valabil și legal printr-o simplă hotărâre administrativă... Tocmai aceasta este ceea ce provoacă neliniște cu privire la legalitatea hirotoniei lui Epifanie de către Filaret".

Cu alte cuvinte, la momentul "hirotonirii" lui Dumenko, Filaret se afla în afara Bisericii, a fost excomunicat și anatematizat, ceea ce înseamnă că nu a existat nicio "hirotonie". Cum poți recunoaște sau restabili ceva care nu s-a întâmplat niciodată?

O boală, un tratament?

Sinodul Bisericii Albaneze contestă și teza lui Frangakis, potrivit căreia dacă schisma este o boală, atunci trebuie tratată întotdeauna în același mod. Deoarece schismele, ca și bolile, apar "din cauza unor factori și circumstanțe diverse", potrivit sinodalilor albanezi, "diferite boli precum tuberculoza, malaria, cancerul, etc.", fiecare caz individual de schismă, cât și de boală, "necesită un tratament diferit".

Acest argument pare atât de evident încât neînțelegerea lui provoacă, ca să spunem mai moale, nedumerire. Această nedumerire crește în mod deosebit atunci când pentr a-și justifica poziția (că toate schismele trebuie vindecate în același mod), fanarioții far referință la cartea episcopului Vasile al Smirnei, dedicată vindecării schismei melitiene: "Despre legalitatea hirotoniilor de către un episcop caterisit sau schismatic".

Motivul apariției acestei lucrări a fost ruptura relațiilor dintre Constantinopol și Biserica Bulgară, care a avut loc în 1872. Atunci ca model de tămăduire a fost aleasă vindecarea așa numitei schisme melitiene. Esența ei se rezumă la faptul că episcopul Meletie a hirotonit preoți pe un teritoriu canonic străin, pentru care a fost excomunicat din Biserică. Mai târziu, episcopul Alexandru al Alexandriei l-a primit în comuniune pe Meletie. Totuși, ceea ce este foarte important, Meletie i-a oferit episcopului Alexandru o listă a tuturor clericilor; episcopilor, preoților și diaconilor pe care după spusele sale îi avea în Egipt. Potrivit Sfântului Atanasie cel Mare, "aceasta s-a făcut pentru ca Meletie, după ce a primit libertatea în Biserică, să nu numească pe mulți și în fiecare zi și pe cine dorea, prezentându-i în mod fals că ar avea harul preoției".

Fanarul a procedat cu schismaticii ucraineni la fel ca episcopul Alexandriei cu melitenii? Sfântul Sinod al Bisericii Albaneze consideră că nu este așa, deoarece vindecarea schismei meletiene și acceptarea în Biserică a preoților hirotoniți nelegal de Meletie a parcurs următoarele etape:

a) pocăința;

b) un rit special care implică punerea mâinilor de către un episcop canonic și rugăciunea în conformitate cu cuvintele Sfântului Atanasie cel Mare: "Să fie primiți în comuniune cei care au fost rânduiți de Meletie și să fie întăriți prin punerea mistică a mâinilor" (adică printr-o simplă punere a mâinilor cu rugăciune, cu păstrarea rangurilor preoțești de odinioară);

c) reconcilierea între părțile în conflict, așa cum a hotărât Sinodul Ecumenic.

Tocmai din acest motiv Biserica Albaniei i-a propus Fanarului să aplice aceeași procedură, care a rezolvat schisma melitiană, la vindecarea schismei ucrainene. Adică comuniunea canonică cu "ierarhii" BOaU poate avea loc numai dacă aceștia din urmă se pocăiesc, și se va săvârși un rit special cu punerea mâinilor, după care Biserica va putea considera "hirotoniile" lor drept valabile.

Desigur, ambele condiții o presupun pe cea de-a treia – reconcilierea cu credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care nu poate avea loc decât dacă violența împotriva lor va înceta (această cerință este prima în condițiile pe care Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene le-a prescris pentru a iniția o dialog cu BOaU).

Există și alte teze în textul Sinodului Bisericii Albaneze care ar putea fi luate în considerare separat. De exemplu, despre diferența dintre textul Tomosului primite de albanezi în 1937 și cel al BOaU în 2019. Dar așa cum subliniază pe bună dreptate sinodalii, principala diferență este faptul că în Biserica Albaneză s-a restabilit pacea după primirea Tomosului, ceea ce nu s-a întâmplat în Biserica din Ucraina.

Dumnezeu a spus că un pom este cunoscut după roadele sale. Astăzi vedem roadele Tomosului BOaU în toată "frumusețea" lor – oameni bătuți, biserici arse și acaparate, comunități expulzate. Într-adevăr, toate argumentele fanarioților sunt spulberate de această ultimă teză "ucigătoare" a Sinodului Bisericii Albaneze – în Ucraina nu există pace. Aceasta înseamnă că Tomosul acordat "sfintei biserici a Ucrainei" nu și-a justificat scopul.

Atunci de ce avem nevoie de el?

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Cititi si